Mama Ioanei Condea, tânăra ucisă de un proxenet, îşi retrăieşte drama: „Şi pe mine m-a luat poliţia în râs, aşa cum s-a întâmplat cu părinţii fetei din Caracal“

loading...

  Mama Ioanei Condea, tânăra ucisă de un proxenet, îşi retrăieşte drama: „Şi pe mine m-a luat poliţia în râs, aşa cum s-a întâmplat cu părinţii fetei din Caracal“

Mama Ioanei Condea, tânăra ucisă de un proxenet, îşi retrăieşte drama: „Şi pe mine m-a luat poliţia în râs, aşa cum s-a întâmplat cu părinţii fetei din Caracal“

  
Mama Ioanei Condea, tânăra ucisă de un proxenet, îşi retrăieşte drama:

„Şi pe mine m-a luat poliţia în râs, aşa cum s-a întâmplat cu părinţii fetei din Caracal“ © spynews.ro

Au trecut mai bine de şase luni de când Ioana Condea, tânăra băgată în comă de un proxenet român, într-un bordel din Germania, a murit.

Mama ei nu îşi găseşte liniştea sufletească şi mai ales acum, când cazul de la Caracal a pus parcă sare pe rănile sale adânci.


Ioana Condea s-a stins din viaţă în ianuarie 2019, după ce s-a luptat pentru viaţa ei, ani de zile, în spital. Tânăra fusese torturată de un proxenet român, până a intrat în comă.

Odată cu cazul Caracal, care a scos la iveală erorile făcute de oamenii legii, Graţiela Condea, mama Ioanei, şi-a amintit cu durere în suflet de drama prin care a trecut când a cerut ajutorul pentru salvarea fiicei sale.

Graţiela Condea a făcut două drumuri la Poliţie cu poze, adresă şi mărturia unei fete care evadase din locul în care era ţinută captivă fiica ei, Ioana.

Mai mult, femeia avea şi numele proxenetului: Robert Tănase, un personaj cunoscut bine de DIICOT Ploieşti. Acesta fusese anchetat într-un dosar care viza o grupare de proxeneţi. 

În timp ce Robert Tănase continua să facă bani obligând tinere să se prostitueze, mama Ioanei Condea a primit o veste sfâşietoare:

fiica ei era în stare gravă la spital. Ioana fusese găsită inconştientă, într-o cameră de hotel. 

La patru luni după, pe 5 decembrie 2014, Robert Tănase a fost prins de poliţiştii germani, cu ajutorul autorităţilor române. 

Ioana Condea a murit pe data de 13 ianuarie 2019, dar familia a fost înștiințată mult mai târziu. 

Acum, văzând cele întâmplate la Caracal, Graţiela Condea şi-a amintit tot şi a făcut o mărturisire cutremurătoare.

Femeia susţine că părinţii celor două fete, despre care Gheorghe Dincă spune că le-a ucis, sunt luaţi în râs de Poliţia Română, aşa cum a fost luată şi ea. 

”Ceea ce s-a întâmplat la Caracal a păţit fata mea! Poliţia Română n-a făcut nimic nici atunci când cu Ioana, nici acum, la Caracal şi nici n-o să facă vreodată, ascultaţi-mă ce vă spun eu!

Pentru că văd câtă suferinţă au şi oamenii aceia, părinţii Alexandrei, părinţii Luizei şi sunt luaţi în râs, aşa cum m-au luat şi pe mine. Şi tot nu se mişcă şi tot nu face nimeni nimic!

L-aş întreba pe poliţistul care a râs de mine, dacă are şi el copii, în special fată, şi, dacă i s-ar întâmpla şi lui ceea ce mi s-a întâmplat mie,

ce-ar face dacă l-ar lua cineva în râs cam cum m-a luat el pe mine?”, spune Graţiela Condea, potrivit adevarul.ro.

loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *